Scriptura Editia Numele Sfinte

Capitolul 21

 

Pavel îşi ia rămas bun de la ucenicii din Tir

1. După ce ne-am smuls din braţele lor, am plecat pe apă şi ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos, şi de-acolo la Patara.
2. Am găsit o corabie, care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea şi am plecat.
3. Am trecut prin faţa insulei Cipru, am lăsat-o la stînga şi ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia.
4. Acolo am găsit pe ucenici şi am rămas şapte zile. Ucenicii*, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.

*Fap. 20:23; Fap. 21:12

5. Dar cînd s-au împlinit zilele, am plecat şi ne-am văzut de drum; şi ne-au petrecut toţi, cu nevestele şi copiii, pînă afară din cetate. Am îngenuncheat* pe mal şi ne-am rugat.

*Fap. 20:36

6. Apoi ne-am luat ziua bună unii de la alţii, şi noi ne-am suit în corabie, iar ei s-au întors acasă*.

*Ioan 1:11

Pavel la Ptolemaida şi la Cezareea – Prorocia lui Agab

7. După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraţilor şi am stat la ei o zi.
8. A doua zi, am plecat şi am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul*, care** era unul din cei şapte, şi am găzduit la el.

*Efes. 4:11; 2Tim. 4:5. **Fap. 6:5; Fap. 8:26, 40

9. El avea patru fete fecioare care* proroceau.

*Ioel 2:28; Fap. 2:17

10. Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc, numit Agab* s-a coborît din Iudeea

*Fap. 11:28

11. şi a venit la noi. A luat brîul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mîinile şi a zis: „Iată ce zice Duhul Sfînt: „Aşa* vor lega iudeii în Ierusalim pe omul acela al cui este brîul acesta şi-l vor da în mîinile păgînilor.”

*Fap. 20:23; Fap. 21:33

12. Cînd am auzit lucrul acesta, atît noi, cît şi cei de acolo, am rugat pe Pavel să nu se suie la Ierusalim.

13. Atunci Pavel a răspuns: „Ce* faceţi de plîngeţi aşa şi-mi rupeţi inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele lui יהושע Yașua haMaşiya.”

*Fap. 20:24

14. Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit şi am zis: „Facă-se voia* lui יהוה YaHWeH!”

*Mat. 6:10; Mat. 26:42; Luc. 11:2; Luc. 22:42

15. După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare şi ne-am suit la Ierusalim.
16. Cîţiva ucenici din Cezareea au venit şi ei cu noi şi ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care aveam să găzduim.

Pavel la Ierusalim în Templu

17. Cînd* am ajuns la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie.                                         

     *Fap. 15:4

18. A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov* şi toţi prezbiterii s-au adunat acolo.

*Fap. 15:13; Gal. 1:19; Gal. 2:9

19. După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit* cu de-amănuntul ce făcuse יהוה YaHWeH în mijlocul păgînilor prin** slujba lui.

*Fap. 15:4, 12; Rom. 15:18, 19. **Fap. 1:17; Fap. 20:24

20. Cînd l-au auzit, au proslăvit pe יהוה YaHWeH. Apoi i-au zis: „Vezi, frate, cîte mii de iudei au crezut, şi toţi sunt plini de rîvnă* pentru Lege.

*Fap. 22:3; Rom. 10:2; Gal. 1:14

21. Dar ei au auzit despre tine că înveţi pe toţi iudeii care trăiesc printre păgîni, să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile.
22. Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit.
23. Deci fă ce-ţi vom spune noi. Avem aici patru bărbaţi care au făcut o juruinţă.
24. Ia-i cu tine, curăţă-te împreună cu ei şi cheltuie tu pentru ei, ca să-şi radă* capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rînduială şi păzeşti Legea.

*Num. 6:2, 13, 18; Fap. 18:18

25. Cu privire la cei dintre păgînii care au crezut, noi* am hotărît şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sînge, de dobitoace sugrumate şi de curvie.”

*Fap. 15:20, 29

26. Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţat şi a* intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească** sfîrşitul zilelor curăţării cînd se va aduce jertfă pentru fiecare din ei.

*Fap. 24:18. **Num. 6:13

Prinderea lui Pavel

27. Către sfîrşitul celor şapte zile, iudeii* din Asia, cînd au văzut pe Pavel în Templu, au întărîtat tot norodul, au** pus mîinile pe el

*Fap. 24:18. **Fap. 26:21

28. şi au început să strige: „Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor! Iată omul care* propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva norodului, împotriva Legii şi împotriva Locaşului acestuia; ba încă a vîrît şi pe nişte greci în Templu şi a spurcat acest Locaş sfînt.”                                                 

     *Fap. 24:5, 6

29. În adevăr, văzuseră mai înainte pe Trofim*, efeseanul, împreună cu el în cetate şi credeau că Pavel îl băgase în Templu.

*Fap. 20:4

30. Toată cetatea s-a pus în mişcare* şi s-a strîns norodul din toate părţile. Au pus mîna pe Pavel şi l-au scos afară din Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată.

*Fap. 26:21

31. Pe cînd încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oştii că tot Ierusalimul s-a tulburat.
32. Acesta* a luat îndată ostaşi şi sutaşi şi a alergat la ei. Cînd au văzut pe căpitan şi pe ostaşi, au încetat să mai bată pe Pavel.

*Fap. 23:27; Fap. 24:7

33. Atunci căpitanul s-a apropiat, a* pus mîna pe el şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut.

*Fap. 20:23; Fap. 21:11

34. Dar unii strigau într-un fel, alţii în alt fel prin mulţime; fiindcă nu putea deci să înţeleagă adevărul, din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetăţuie.
35. Cînd a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostaşi, din pricina îmbulzelii norodului întărîtat;
36. căci mulţimea norodului se ţinea după el şi striga: „La moarte* cu el!”

*Luc. 23:18; Ioan 19:15; Fap. 22:22

Pavel cere voie să vorbească

37. Tocmai cînd era să fie băgat în cetăţuie, Pavel a zis căpitanului: „Îmi este îngăduit să-ţi spun ceva?” Căpitanul a răspuns: „Ştii greceşte?
38. Nu cumva* eşti egipteanul acela care s-a răsculat acum în urmă şi a dus în pustiu pe cei patru mii de tîlhari?”

*Fap. 5:36

39. „Eu* sunt iudeu” a spus Pavel, „din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc norodului.”

*Fap. 9:11; Fap. 22:3

40. După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte şi a* făcut semn norodului cu mîna. S-a făcut o mare tăcere, şi Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel:

*Fap. 12:17

 

Căutare site

© 2014 Toate drepturile rezervate.