Scriptura Editia Numele Sfinte

Capitolul 

 

Vindecarea robului unui sutaş

1. După ce a sfîrşit de rostit toate aceste cuvîntări înaintea norodului care-L asculta, יהושע Yașua a* intrat în Capernaum.                           

     *Mat. 8:5

2. Un sutaş avea un rob la care ţinea foarte mult şi care era bolnav pe moarte.
3. Fiindcă auzise vorbindu-se despre יהושע Yașua, sutaşul a trimis la El pe nişte bătrîni ai iudeilor, ca să-L roage să vină să vindece pe robul lui.
4. Aceştia au venit la יהושע Yașua, L-au rugat cu tot dinadinsul şi au zis: „Face să-i faci acest bine;
5. căci iubeşte neamul nostru şi el ne-a zidit sinagoga.”
6. יהושע Yașua a plecat cu ei; dar nu era departe de casă, cînd sutaşul a trimis la El pe nişte prieteni să-I spună: „Stăpîne, nu Te mai osteni atîta, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperămîntul meu.
7. De aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci zi o vorbă, şi robul meu va fi tămăduit.
8. Căci şi eu, care sunt sub stăpînirea altuia, am sub mine ostaşi. Şi zic unuia: „Du-te!”, şi se duce; altuia: „Vino!”, şi vine; şi robului meu: „Fă cutare lucru!”, şi-l face.”
9. Cînd a auzit יהושע Yașua aceste vorbe, S-a minunat de sutaş, S-a întors spre norodul care mergea după El şi a zis: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atît de mare.”
10. Cînd s-au întors acasă, trimişii au găsit sănătos pe robul care fusese bolnav.

Învierea fiului văduvei din Nain

11. În ziua următoare, יהושע Yașua Se ducea într-o cetate numită Nain. Împreună cu El mergeau ucenicii Lui şi norod mult.
12. Cînd S-a apropiat de poarta cetăţii, iată că duceau la groapă pe un mort, singurul fiu al mamei lui, care era văduvă; şi cu ea erau o mulţime de oameni din cetate.
13. lui  יהוה YaHWeH, cînd a văzut-o, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: „Nu plînge!”
14. Apoi S-a apropiat şi S-a atins de raclă. Cei ce o duceau s-au oprit. El a zis: „Tinerelule, scoală-te*, îţi spun!”

*Luc. 8:54; Ioan 11:43; Fap. 9:40; Rom. 4:17

15. Mortul a şezut în capul oaselor şi a început să vorbească. יהושע Yașua l-a dat înapoi mamei lui.
16. Toţi* au fost cuprinşi de frică, slăveau pe  יהוה YaHWeH şi ziceau: „Un mare proroc S-a** ridicat între noi; şi  יהוה YaHWeH a cercetat pe poporul Său.”

*Luc. 1:65. **Luc. 24:19; Ioan 4:19; Ioan 6:14; Ioan 9:17. Luc. 1:68

17. Vestea aceasta despre יהושע Yașua s-a răspîndit în toată Iudeea şi prin toate împrejurimile.

Trimişii lui Ioan Botezătorul

18. Ucenicii* lui Ioan au dat de ştire învăţătorului lor despre toate aceste lucruri.

*Mat. 11:12

19. Ioan a chemat pe doi dintre ucenicii săi şi i-a trimis la יהושע Yașua să-L întrebe: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?”
20. Aceştia, cînd s-au înfăţişat înaintea lui יהושע Yașua, I-au zis: „Ioan Botezătorul ne-a trimis la Tine să Te întrebăm: „Tu eşti Acela care are să vină sau să aşteptăm pe altul?”
21. Chiar în clipa aceea, יהושע Yașua a vindecat pe mulţi de boli, de chinuri, de duhuri rele, şi multor orbi le-a dăruit vederea.
22. Şi*, drept răspuns, le-a zis: „Duceţi-vă de spuneţi lui Ioan ce aţi văzut şi auzit: orbii** văd, şchiopii umblă, leproşii sunt curăţaţi, surzii aud, morţii învie, şi săracilor li se propovăduieşte Evanghelia.

*Mat. 11:4. **Isa. 35:5. Luc. 4:18 Vestea cea bună

23. Ferice de acela pentru care nu voi fi un prilej de poticnire.”

Mărturia lui יהושע Yașua despre Ioan

24. După ce* au plecat trimişii lui Ioan, יהושע Yașua a început să spună noroadelor despre Ioan: „Ce aţi ieşit să vedeţi în pustiu? O trestie clătinată de vînt?

*Mat. 11:7

25. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată că cei ce poartă haine moi şi cei ce trăiesc în desfătări sunt în casele împăraţilor.
26. Atunci ce aţi ieşit să vedeţi? Un proroc? Da, vă spun, şi mai mult decît un proroc.
27. El* este acela despre care este scris: „Iată, trimit pe solul Meu înaintea feţei Tale, care Îţi va pregăti calea înaintea Ta.”

*Mal. 3:1

28. Vă spun că dintre cei născuţi din femei, nu este niciunul mai mare decît Ioan Botezătorul. Totuşi, cel mai mic în Împărăţia lui  יהוה YaHWeH, este mai mare decît el.
29. Şi tot norodul care l-a auzit, şi chiar vameşii au dat dreptate lui  יהוה YaHWeH, primind* botezul lui Ioan;

*Mat. 3:5; Luc. 3:12

30. dar fariseii şi învăţătorii Legii au zădărnicit planul* lui  יהוה YaHWeH pentru ei, neprimind botezul lui.                                     

     *Fap. 20:27

31. Cu* cine voi asemăna, dar, pe oamenii din neamul acesta? Şi cu cine seamănă ei?

*Mat. 11:16

32. Seamănă cu nişte copii care stau în piaţă şi strigă unii către alţii: „V-am cîntat din fluier, şi n-aţi jucat; v-am cîntat de jale, şi n-aţi plîns.”
33. În adevăr, a venit Ioan* Botezătorul, nici mîncînd pîine, nici bînd vin, şi ziceţi: „Are drac.”

*Mat. 34; Mar. 1:6; Luc. 1:15

34. A venit Fiul omului, mîncînd şi bînd, şi ziceţi: „Iată un om mîncăcios şi băutor de vin, un prieten al vameşilor şi al păcătoşilor.”
35. Totuşi* Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de toţi copiii ei.”

*Mat. 11:19

Femeia păcătoasă

36. Un* fariseu a rugat pe יהושע Yașua să mănînce la el. יהושע Yașua a intrat în casa fariseului şi a şezut la masă.

*Mat. 26:6; Mar. 14:3; Ioan 11:2

37. Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor

38. şi stătea înapoi, lîngă picioarele lui יהושע Yașua, şi plîngea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir.
39. Cînd a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise şi-a zis: „Omul acesta*, dacă ar fi un proroc, ar şti cine şi ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă.”

*Luc. 15:2

40. יהושע Yașua a luat cuvîntul şi i-a zis: „Simone, am să-ţi spun ceva.” „Spune, Învăţătorule”, I-a răspuns el.
41. „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt cu cincizeci.
42. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amîndoi. Spune-Mi, dar, care din ei îl va iubi mai mult?”
43. Simon I-a răspuns: „Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult.” יהושע Yașua i-a zis: „Drept ai judecat.”
44. Apoi S-a întors spre femeie şi a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei şi Mi le-a şters cu părul capului ei.
45. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de cînd am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele.
46. Capul nu Mi l-ai uns cu* untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir.

*Ps. 23:5

47. De aceea* îţi spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin iubeşte puţin.”

*1Tim. 1:14

48. Apoi a zis femeii: „Iertate* îţi sunt păcatele!”

*Mat. 9:2; Mar. 2:5

49. Cei ce şedeau cu El la masă au început să zică între ei: „Cine* este Acesta de iartă chiar şi păcatele?”

*Mat. 9:3; Mar. 2:7

50. Dar יהושע Yașua a zis femeii: „Credinţa* ta te-a mîntuit; du-te în pace.”

*Mat. 9:22; Mar. 5:34; Mar. 10:52; Luc. 8:48; Luc. 18:42

 

Căutare site

© 2014 Toate drepturile rezervate.