Scriptura Editia Numele Sfinte

Capitolul 40

 

Iosif tîlcuieşte visurile în temniţă

1. După cîtăva vreme, s-a întîmplat că paharnicul* şi pitarul împăratului Egiptului au supărat pe stăpînul lor, împăratul Egiptului.

*Neem. 1:11

2. Faraon s-a mîniat* pe cei doi dregători ai săi: pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor.

*Prov. 16:14

3. Şi* i-a pus sub pază în casa căpeteniei străjerilor, în temniţă, în locul unde fusese închis Iosif.

*Gen. 39:20, 23

4. Căpetenia străjerilor i-a pus sub privegherea lui Iosif, care făcea de slujbă lîngă ei; şi au stat mai multă vreme în temniţă.

5. Paharnicul şi pitarul împăratului Egiptului, care erau închişi în temniţă, au visat într-o noapte amîndoi cîte un vis, şi anume fiecare cîte un vis care putea să capete o tălmăcire deosebită.
6. Iosif, cînd a venit dimineaţa la ei, s-a uitat la ei; şi i-a văzut trişti.
7. Atunci a întrebat pe dregătorii lui faraon, care erau cu el în temniţa stăpînului său, şi le-a zis: „Pentru ce aveţi o faţă aşa de posomorîtă azi?”
8. Ei i-au răspuns: „Am* visat un vis şi nu este nimeni care să-l tălmăcească.” Iosif le-a zis: „Tălmăcirile** sunt ale lui Eylohim. Istorisiţi-mi, dar, visul vostru.”

*Gen. 41:15. **Gen. 41:16; Dan. 2:11, 28, 47

9. Mai marele paharnicilor şi-a istorisit lui Iosif visul şi i-a zis: „În visul meu se făcea că înaintea mea era o viţă.
10. Viţa aceasta avea trei mlădiţe. Cînd a început să dea lăstari, i s-a deschis floarea, şi ciorchinii au făcut struguri copţi.
11. Paharul lui faraon era în mîna mea. Eu am luat strugurii, i-am stors în paharul lui faraon şi am pus paharul în mîna lui faraon.”
12. Iosif i-a zis: „Iată* tălmăcirea visului: Cele trei mlădiţe** sunt trei zile.

*Gen. 40:18; Gen. 41:12, 52; Jud. 7:14; Dan. 2:36; Dan. 4:19. **Gen. 41:26

13. Peste trei zile faraon te* va scoate din temniţă, te va pune iarăşi în slujba ta şi vei pune iarăşi paharul în mîna lui faraon, cum obişnuiai mai înainte, cînd erai paharnicul lui.

*2Împ. 25:27; Ps. 3:3; Ier. 52:31

14. Dar adu-ţi aminte* şi de mine cînd vei fi fericit şi arată, rogu-te, bunătate** faţă de mine; pune o vorbă bună pentru mine la faraon şi scoate-mă din casa aceasta.

*Luc. 23:42. **Ios. 2:12; 1Sam. 20:14, 15; 2Sam. 9:1; 1Împ. 2:7

15. Căci am fost luat cu sila din ţara evreilor şi chiar aici* n-am făcut nimic ca să fiu aruncat în temniţă.”

*Gen. 39:20

16. Mai marele pitarilor, văzînd că Iosif dăduse o tălmăcire îmbucurătoare, a zis: „Iată, şi în visul meu se făcea că port trei coşuri cu pîine albă pe capul meu.
17. În coşul de deasupra de tot erau tot felul de bucate pentru faraon: prăjituri coapte în cuptor; şi păsările mîncau din coşul care era deasupra de tot pe capul meu.”
18. Iosif a răspuns şi a zis: „Iată-i* tălmăcirea: Cele trei coşuri sunt trei zile.                 

    *Gen. 40:12

19. Peste trei zile*, faraon îţi va lua capul, te va spînzura de un lemn, şi carnea ţi-o vor mînca păsările.”                                   

     *Gen. 40:13

20. A treia zi era ziua naşterii* lui faraon. El a dat un ospăţ** tuturor slujitorilor săi; şi a scos afară din temniţă pe mai marele paharnicilor şi pe mai marele pitarilor, în faţa slujitorilor săi:

*Mat. 14:6. **Mar. 6:21. Gen. 40:13, 19; Mat. 25:19

21. pe mai marele paharnicilor l-a pus* iarăşi în slujba lui de paharnic, ca să pună paharul** în mîna lui faraon;

*Gen. 40:13. **Neem. 2:1

22. iar pe mai marele pitarilor l-a spînzurat*, după tălmăcirea pe care le-o dăduse Iosif.

*Gen. 40:19

23. Mai marele paharnicilor nu* s-a mai gîndit însă la Iosif. L-a uitat.

*Iov 19:14; Ps. 31:12; Ecl. 9:15, 16; Amos 6:6

 

Căutare site

© 2014 Toate drepturile rezervate.